Primul Oraș Din România Unde Samsarii Vor Fi Dați Afară Din Piețe.

Primul oraș din România unde samsarii vor fi dați afară din piețe. Consiliul Local din Brașov a adoptat o hotărâre prin care se va face ordine în piețele municipiului. Astfel, autoritățile vor promova adevărații producători agricoli și vor da afară samsarii din piețe.

Primul oraș din România unde samsarii vor fi dați afară din piețe. Ce condiții noi se introduc

Începând cu luna iulie, odată cu atribuirea locurilor de vânzare în piețe, producătorii își vor da acordul pentru ca angajații Serviciului de administrare piețe să poată verifica, la fața locului, suprafețele de teren pe care cultivă legumele și fructele, cantitățile obișnuite, iar în cazul produselor lactate, numărul de animale pe care le dețin. Brașov este primul oraș din România unde samsarii vor fi dați afară din piețe. Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care se va face ordine în piețe municipiului.

„Cea mai importantă modificare pe care acest regulament o aduce este că, de acum, în pieţele din Braşov pot fi prioritizaţi producătorii, care să aducă cele mai bune produse pentru braşoveni. În acest sens, reprezentanţii Serviciului Pieţe se vor deplasa pe teren pentru a efectua controale la producători, pentru a vedea recoltele şi conformitatea cu ceea ce au declarat, iar o noutate este că vom efectua analize pentru a verifica nivelul pesticidelor folosite în recoltele pe care le comercializează”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Reguli noi pentru atribuirea tarabelor în piețele din Brașov

În cazul în care se constată că produsele comercializate nu au fost recoltate de pe proprietatea celui care le vinde sau calitatea produselor nu este conformă, aceștia, pe lângă amendă, își vor pierde și dreptul de a vinde în piețele publice din Brașov. Toate produsele comercializate trebuie să fie obținute în exploatația proprie, dar pot fi comercializate și preparate din legume și fructe, cu condiția ca ingredientele/materiile prime să fie tot din producția proprie, iar manopera să aparțină tot producătorului. Conform actului normativ, au prioritate la ocupare locurilor de vânzare cei care vor pune la dispoziția administrației piețelor datele despre autenticitatea produselor, în vederea informării publicului larg. Se introduc condiții noi de etichetare a mărfurilor, care să ofere informațiile complete și perfect lizibile cu privire la calitatea mărfii și prețul de vânzare.

”O altă prevedere nouă este cea referitoare la asigurarea datelor privind autenticitatea produselor comercializate.Conform actului normativ, au prioritate la ocuparea locurilor de vânzare cei care vor pune la dispoziţia administraţiei pieţelor datele despre autenticitatea produselor, în vederea informării publicului larg”, mai notează sursa citată.